Pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenite Parascheva din Roma.

Pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenite Parascheva din Roma.

Sfînta Parascheva, cuvioasa muceniţă a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politeia. Aceştia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Ei se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii. Ziditorul şi Milostivul Dumnezeu, Care face voia celor ce se tem de El, ascultîndu-le rugăciunea, le-a dăruit pe această fiică, care s-a născut în ziua a şasea a săptămînii, numind-o în Sfîntul Botez, Parascheva, după numele zilei în care se născuse, fiindcă ziua a şasea la greci se numeşte Parascheva, adică Vineri. După ce a fost înţărcată din tînără vîrstă, a fost dăruită lui Dumnezeu. Sfînta Parascheva a fost învăţată de maica sa toate tainele credinţei creştineşti şi ea se îndeletnicea de-a pururea şi necontenit cu rugăciunea în biserică şi, învăţînd Sfintele Scripturi, citea totdeauna sfintele cărţi.
După moartea părinţilor ei, a împărţit la săraci toate averile ce-i rămăseseră. Apoi, tunzîndu-se şi îmbrăcîndu-se în schima monahală, a ieşit, propovăduind numele adevăratului Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, întorcînd pe mulţi din elini la cunoştinţa lui Dumnezeu. În vremile acelea, împărăţind în Roma Antonin, nişte iudei au pîrît-o către dînsul, zicînd: “Împărate, o femeie oarecare, cu numele Parascheva, propovăduieşte pe Iisus, Fiul Mariei, pe care părinţii noştri L-au pironit pe cruce”.
Împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o aducă înaintea lui. Cînd a văzut-o, s-a minunat de priceperea şi frumuseţea ei. Apoi a zis către dînsa: “Dacă te vei pleca mie şi vei jertfi zeilor, te vei face moştenitoare a multor daruri, iar dacă nu te vei pleca, te voi da la cumplite chinuri”. Sfînta Parascheva i-a răspuns: “Să nu-mi fie mie a mă lepăda de numele lui Hristos şi al Dumnezeului meu, ci să piară zeii care n-au făcut cerul şi pămîntul”. Atunci împăratul, aprinzîndu-se de mînie, a poruncit să pună pe capul ei un coif de fier, înroşit în foc. Acest lucru făcîndu-se, ea s-a păzit nevătămată cu dumnezeiască rouă. Deci, pentru o minune ca aceasta, mulţi au crezut în Hristos.
După aceasta, a poruncit să o arunce pe dînsa într-o căldare de aramă plină cu smoală şi cu untdelemn fierbinte. Făcîndu-se acest lucru, sfînta se vedea stînd în mijlocul căldării răcorindu-se; iar împăratul, văzînd-o pe dînsa astfel, a zis: “O, Paraschevo, stropeşte-mă şi pe mine cu smoală din căldare, ca să cunosc cu adevărat, dacă smoala şi untdelemnul sînt fierbinţi”. Atunci sfînta, umplîndu-şi mîinile sale cu smoală şi untdelemn, a aruncat-o în obrazul împăratului, care, îndată fiind lovit în luminile ochilor, a orbit şi a strigat cu glas mare, zicînd: “Miluieşte-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, şi dă-mi mie lumină ochilor mei; că atunci voi crede în Dumnezeul pe Care Îl propovăduieşti tu!” Sfînta făcînd rugăciune către Dumnezeu, îndată împăratul Antonin a văzut şi împreună cu toţi din casa lui au crezut în adevăratul Dumnezeu, botezîndu-se în numele Preasfintei Treimi.
Sfînta Parascheva, plecînd de acolo, s-a dus prin alte cetăţi şi sate, propovăduind numele Domnului nostru Iisus Hristos. Intrînd într-o cetate, în care era ighemon un oarecare cu numele Asclipie, a propovăduit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, sfînta a fost adusă înaintea lui şi, chemînd numele Mîntuitorului Hristos, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a mărturisit că este creştină şi propovăduieşte pe Hristos, Dumnezeul cerului şi al pămîntului.
Ighemonul, înştiinţîndu-se despre aceasta, a dat-o pe dînsa unui balaur înfricoşat, care avea culcuşul într-un loc în afara cetăţii şi căruia îi dădeau spre mîncare, după obicei, pe cei osîndiţi la moarte.
După ce sfînta a fost adusă în locul acela, balaurul, văzînd-o pe dînsa, a şuierat foarte tare şi, deschizîndu-şi gura, a scos foarte mult fum. Iar sfînta, stînd aproape de fiară, a zis: “O, fiară, a venit peste tine urgia lui Dumnezeu şi pieirea”. Apoi, suflînd asupra acelui balaur şi făcînd semnul Sfintei Cruci peste el, fiara a şuierat tare şi s-a crăpat în două, făcîndu-se nevăzută. Atunci ighemonul şi toţi cei împreună cu dînsul, văzînd acest lucru, au crezut în Dumnezeu. Sfînta, intrînd iarăşi în cetate, a propovăduit pretutindeni şi pe mulţi a întors la adevărata cunoştinţă de Dumnezeu.
După aceasta, Sfînta Parascheva a intrat în altă cetate, în care era stăpînitor un ighemon cu numele Tarasie, care, înştiinţîndu-se despre dînsa, a adus-o înaintea divanului său. Deci, fiind întrebată de dînsul despre adevărata credinţă, a spus că este creştină şi a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a pus înainte o căldare de aramă plină cu untdelemn, smoală şi plumb; apoi a făcut foc dedesubt şi, înfierbîntîndu-se tare, pe cînd clocotea, a poruncit să fie aruncată sfînta într-însa. Dar, prin venirea unui dumnezeiesc înger, focul stingîndu-se, căldarea s-a răcit şi sfînta a rămas nevătămată. Multe şi felurite munci aducînd tiranul asupra sfintei, nu a putut să clintească credinţa ei cea tare. Mai pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia. După ce s-a făcut acest lucru, sufletul ei a mers la locaşurile cele veşnice.